Cuvantul “fericire” este utilizat in trei sensuri: emotional, moral si intelectual(?)
Fericire emotionala: defineste un sentiment, o stare subiectiva care nu are un corespondent obiectiv in lumea fizica (si care nu poate fi explicat)
Filozofii s-au simtit obligati sa identifice fericirea cu virtutea pentru ca acela era genul de fericire pe care ar fi trebuit sa-l dorim, dar fericirea se refera la sentimente si virtutea la actiuni. Acele actiuni pot genera sentimente de fericire dar nu neaparat si nu exclusiv.
!Studiile demonstreaza ca, odata ce am avut o experienta, nu putem sa o punem deoparte si sa vedem lumea cum am fi vazut-o daca nu am fi avut acea experienta. Experientele devin imediat parte din “lentilele” cu care vedem intregul trecut, prezent si viitor si care, ca orice lentila, formeaza si distorsioneaza ceea ce vedem.
Putem fi cu adevarat fericiti nestiind ca ne lipseste ceva in circumstante in care, daca am fi avut experienta lucrului care ne lipseste, nu ne-ar fi permis sa fim fericiti!
Creierul decide prima data daca un lucru conteaza (daca este nevoie de o actiune imediata) si apoi ce este!
Putem sa ne interpretam gresit sentimentele. Interpretarea lor depinde de ceea ce credem ca le-a cauzat!
___________________________________________________
Fiinta umana este singurul animal care se gandeste la viitor, care il imagineaza, care experimenteaza situatii care nu s-au intamplat inca dar care pot fi posibile.
Lucrurile pe care le facem cand ne asteptam ca viata sa continue normal sunt diferite de cele pe care le-am face cand ne asteptam sa se termine brusc. Comentariu referitor la indemnul “traiestie viata ca si cum fiecare zi ar fi ultima” - de vazut cine si care este explicatia; nu cred ca este rezonabil, pana la urma este o decizie de alocare a resurselor de timp/sanatate/bani - altfel aloci resursele cand stii ca mai ai de trait putin.
Tratam viitorul “eu” ca si cum ar fi copilul nostru, petrecand cele mai multe ore din cele mai multe zile construind “zile de maine” care speram sa-l faca fericit.
Aproximativ 12% din timp il petrecem gandindu-ne la viitor. Motive:
Pierderea controlului sau sentimentul de pierdere a controlului ne face nefericiti, neajutorati depresivi.
Castigarea controlului poate avea un impact pozitiv asupra sanatatii si starii de bine, dar pierderea lui ulterioara poate fi mai rea decat daca nu l-am fi avut nicioadata.
Jucatorii pariaza sume mai mari la jocurile de noroc in care oponentul pare incompetent sau cand simt ca au mai mult control (ex. aleg numarul castigator, arunza zarul, etc).
Iluzia controlului ofera beneficii asemenatoare controlului. Sentimentul controlului, indiferent daca este real sau iluzoriu este aparent sursa sanatatii mentale.
Studiu: cei care au avut cele mai elaborate fantezii pentru a cuceri o persoana au fost cei care in timp au actionat cel mai putin pentru a cuceri persoana respectiva (de vazut daca se aplica si la alte domenii)
! Cand este usor sa-ti imaginezi un lucru, supra-estimezi probabilitatea ca acel lucru sa se intample, rezultand un optimism nerealist despre viitor.
IMAGINATIA. Ne bazam pe imaginatie pentru a actiona astfel incat sa ajungem la un viitor in care consideram ca vom fi fericiti. Imaginatia are cateva neajunsuri care provin din neajunsurile memoriei si perceptiei
Neajunsurile memoriei. Creierul stocheaza doar un sumar al evenimentelor sau un mic set de caracteristici cheie. Cand vrem sa ne amintim experienta, creierul “fabrica” restul de informatii pe care le experimentam ca amintiri. Amintirea unui lucru implica “umplerea” detaliilor care nu au fost de fapt memorate si in general nu ne dam seama de acest lucru pentru ca se intampla foarte repede si inconstient.
Informatia obtinuta ulterior unui eveniment altereaza amintirea evenimentului.
Neajunsurile perceptiei. Desi avem “punctul mort” in care nu avem receptori, creierul “umple” scena cu informatii din apropiere. Este valabil si pentru alti senzori (ex. auditiv).
Tendinta de a pune egal intre perceptia noastra subiectiva asupra evenimentelor si proprietatile lor obiective este spontana si imediata. Doar ulterior, daca avem timpul, energia si abilitatatea, repudiem ipoteza si consideram posibilitatea ca lumea reala poate sa nu fi fost asa cum am perceput-o noi.
Creierul preia informatia, o judeca, face estimari si ne ofera cea mai buna interpretare a felului in care apar lucrurile pentru ca, in general, aceasta interpretare seamana atat de bine cu lumea asa cum este ea construita incat nu realizam ca vedem o interpretare.
Imaginatia este in general fara efort si, pentru ca in general nu supervizam in mod constient costructia acestor imagini mentale, avem tendinta sa le tratam ca pe amintiri sau perceptii, presupunand initial ca sunt reprezentari exacte ale lucrurilor pe care ni le imaginam.
Studiile sugereaza ca atunci cand facem predictii asupra reactiei noastre la evenimente viitoare, tindem sa neglijam faptul ca creierul a “umplut” golurile ca parte integranta din actul de imaginare.
Aparent cand selectam ceva ne uitam la atributele pozitive iar cand eliminam ceva la atributele negative!
Cand ne amintim sau ne imaginam evenimente indepartate in timp, aparent creierul pare sa omita faptul ca detaliile dispar odata cu distanta temporala si trage concluzia ca evenimentele respective sunt in fapt asa “netede” si vagi cum ni le amintim/imaginam. In astfel de cazuri gandim in termeni de “de ce”, cauze si consecinte in loc de “cum”/executie.
In general putem distinge intre o imagine reala si una a imaginatiei, dar nu de un sentiment generat de informatia din lumea reala si pre-sentiment (generat de informatie care provine din memorie).
Imaginarea cum ne vom simti la un eveniment viitor este influentat de felul in care ne simtim acum! Nu putem sa ne simtim bine referitor la un eveniment viitor cand suntem suparati de un eveniment prezent!
Lucrurile minunate sunt minunate in special prima data. Satisfactia scade prin repetite. Aceasta scadere poate fi combatuta prin varietate si timpul trecut intre experiente. Dar atentie, cand episoadele sunt separate in timp, varietate lor este nu numai ne-necesara, dar poate fi si costisitoare (atentie la evaluare de experiente viitoare la intervale mari – poate fi aceeasi experienta daca este placuta, nu este necesara variatia lor).
Timpul este dificil de imaginat, de aceea uneori il imaginam ca o dimensiune spatiala. In general imaginile mentale sunt atemporale.
Cum decidem ce sa simtim despre lucruri care se vor intampla in viitor: tindem sa ne imaginam initial ca si cum s-ar intampla acum, apoi gandim ca “acum” si “mai tarziu” nu sunt acelasi lucru. Problema cu aceasta metoda este ca punctul de plecare are un impact major si daca esti ocupat cu altceva, tinzi sa stai foarte aproape de punctul de plecare (ca imaginatie).
Suntem senzitivi la magnitudini relative fata de cele absolute atat in ce priveste lumea fizica cat si referitor la valori, bunatate etc. (1 $ in plus il evaluam diferit fata de 100$ si fata de 1$).
Este mult mai usor sa-ti amintesti trecutul decat sa imaginezi posibilitati noi. Astfel ca iei o decizie de a achizitiona ceva ce a fost mai scump in loc sa te gandesti ce altceva ai putea face cu acei bani (atentie la reduceri)!
Nu ne place in general sa achizitionam cel mai scump lucru dintr-o categorie – de aici prezenta lucrurilor cu pret foarte mare langa cele cu preturi normale.
Comparatia lucrurilor din aceeasi categorie ne poate conduce la evaluarea oricarui atribut care le distinge, atribute pe care s-ar putea sa nu le folosim niciodata!
Ne asteptam ca pierderea unei sume sa aiba un imapct mai mare decat castigarea aceleiasi sume.
Pentru a prezice cum ne va face ceva sa ne simtim in viitor, trebuie sa consideram ce comparatii vom face in viitor si nu comparatia pe care o facem acum. Tindem sa ne imaginam viitorul ca prezentul putin modificat, nu reusim sa recunoastem ca viitorul “eu” nu va vedea lumea la fel cum o vedem acum.
Cei mai multi stimuli sunt ambigui – pentru a rezolva aceasta sunt importante contextul, frecventa, trecutul apropiat si preferinta!
Studiile sugereaza ca suntem inclinati sa gasim un mod pozitiv de a vedea lucrurile odata ce acestea s-au intamplat.
Experienta lumii este un compromis intre realitate si iluzie.
Avem un sistem imunitar psihologic care apara mintea impotriva nefericirii!
Parerile nostre despre lucruri sunt aceeptabile doar cand sunt credibile si sunt credibile cand sunt bazate pe fapte. Pentru a avea pareri pozitive despre noi si experientele noastre, “falsificam” faptele prin alegerea tehnicilor de colectare, analiza si interpretare a datelor.
Studiile arata ca intuitiv inclinam sa punem intrebarile astfel incat sa primim cu ce mai mare probabilitate raspunsul pe care il dorim si cand il auzim, tindem sa il credem. Cand cautam fapte care sa valideze raspunsul, ne uitam selectiv doar la cele fapte care valideaza concluzia.
Cand vrem sa credem ceva, cerem mai putine dovezi decat atunci cand nu vrem sa credem!
Creierul crede ce vad ochii iar ochii cauta ce vrea creierul sa vada!
Evenimentelor neplacute le estimam un impact negativ mai mare inainte sa se intample dar, odata ce s-au intamplat, gasim ceva pozitiv in ele, prin urmare este greu sa prezici viitorul emotional al acestora.
Comportamentul actual este adeseori proiectat pentru a preveni regretul ulterior! In general credem ca vom regreta actiunile proaste mai mult decat inactiunea. Dar studiile arata ca pare sa regretam mai mult ce nu am facut decat lucrurile pe care le-am facut prost! Aceasta pentru ca “sistemului imunitar psihologic” ii este mai dificil sa produca vederi pozitive si credibile pentru inactiuni pentru ca nu are experienta lor.
Este posibil ca uneori sa te simti mai prost dupa o experienta neplacuta decat dupa o experienta foarte neplacuta, deoarece “sistemul imunitar psihologic” a intevenit doar la cea foarte neplacuta. (de exemplu te simti mai prost ulterior cand esti martorul unei insulte decat atunci cand esti tu insultat).
Cautam modalitati de a schimba perspectiva asupra experientelor doar atunci cand nu le mai putem schimba, practic dupa ce s-au intamplat/sunt ale noastre.
Studiile arata ca explicarea unui eveniment neplacut ajuta la diminuarea efectului (in special in scris). Dar este valabil si pentru evenimente placute, descrierea diminueaza placerea.
Incertitudinea poate conserva si prelungi fericirea!
Corectarea deficientelor in prevederea viitorului
La baza cunoasterii stau doua modalitati: experienta si coaching (= cunoastere second-hand)
Repetam aceleasi greseli pentru ca ne reamintim mai usor experientele neuzuale, adica cele mai bune si cele mai proaste momente, si nu cum a fost in general intreaga experienta (ex. o vacanta). De asemenea avem tendinta de a ne aminti elementele de la sfarsitul unei serii, prin urmare impresia noastra este influentata de cele de la sfarsit.
Creierul nostru foloseste fapte si teorii pentru a ghici evenimentele trecute, la fel pentru sentimente. (?)
Solutia: pentru a stii cum ne vom simti in viitor in urma unor actiuni prezente, ar trebui sa intrebam pe cineva care este acum in acea situatie pe care o contemplam cum se simte. Asta pentru ca:
Peste tot gasim sfaturi ce sa facem sa fim fericiti, si cu toate acestea suntem nefericiti. Explicatii:
Aproape de fiecare data cand spunem ceva incercam sa schimbam modul in care creierul celuilalt opereaza incercand sa-l facem sa vada lumea mai aproape de vederea noastra asupra lumii.
Unele credinte se transmit mai usor: biologia evolutiva zice ca orice gena care promoveaza propriile cai de transmitere va fi reprezentata in proportie crescuta intr-o populatie in timp. La fel si credintele: ex. banii (vezi Adam Smith – de fapt tin economia in miscare), copii (perpetuarea speciei), etc.
Ne consideram mai buni decat media, ne credem unici. Ne clasam peste altii la taskuri usoare si sub ceilalti la taskuri grele. Avem tendinta sa credem ca ceilalti au ales ceva din motive personale (caracteristicile personale) si noi am ales pentru ca optiunea era buna (caracteristicile lucrului). Recunoastem ca alegerile noastre sunt influentate de norme sociale, dar nu si a celorlati; ca poate reflecta aversiunea noastra fata de ceva dar presupunem ca alegerea celorlati reflecta preferintele lor.
De ce credem ca suntem speciali: